Îmi vine să plâng, pentru că mi-a intrat ceva în ochi, nu după mami.

Așa făceam și eu când eram lăsată la grădi. Plângeam nu de dor, ci de „durere“ de burtă, cap sau ochi.

Încurajarea exprimării emoțiilor, indiferent de natura lor, este foarte importantă. Altfel, copiii își neagă trăirile și duc mai departe următoarelor generații traume, sentimente grele sau chiar boli. Considerând că e mai puternic dacă maschează, băiețelul care făcea într-o zi afirmația din titlu, se răzbuna pe mama în jocuri, spunând „Haha, nu te iert, că m-ai mințit de atâtea ori! Și acum, Hermina, o stropesc cu înghețată și brioșe care nu o să mai iasă niciodată la spălat! Și ea o sa plângă (iar el râde malefic de mama din joc).“ Ce face băiețelul? Transpune emoțiile sale de durere, dezamăgire, tristețe și frică în corpul mamei.

Ca să vadă și ea cum e!

Evitând la nesfârșit plânsul și manifestarea tristeții, nu facem altceva decât să plantăm dorințe de răzbunare, furie și devalorizare.

Băiețelul a „vorbit urât“ cu mama sa din joc, până când s-a descărcat complet. Iar în final, fetița de pluș care era mămică avea să afle că fiul ei suferea de fiecare dată când aceasta pleca din țară la muncă în străinătate și… Pleca pe ascuns. Îl păcălea. Iar pe el îl doare atât de tare, încât nu va uita niciodată minciunile mamei.

Nu va uita niciodată minciunile, însă o va ierta. Si-a început să o ierte cu prima lacrimă pe care a simțit-o și care era, evident, de la scama din ochi.

Îi credem mici, dar sunt mult mai mari decât avem noi impresia. Și vorbele noastre îi afectează.

Unele dor și lasă urme, iar altele vindecă și oferă mângâiere.

Astăzi nu știam ce era mai bine: să îl las să se descarce, sau să fug la mama și să o rog să nu-l mai mintă?

Nici acum nu știu prea bine.

Hermina Popa

Psiholog Licentiat, Consilier pentru Dezvoltare Personala si Formator