Ce înseamnă cu adevărat să fii copil? Dar adult?

Zi de zi, jucăm roluri și roluri. Rolul de femeie, de prietenă, de angajat, de șef, de mamă, de fiică, de soț, soție, de tânăr sau matur. Unul pe care îl luăm PREA mult în serios, este rolul de adult. Spun „prea mult“, fiindcă aproape ne identificăm cu el și uităm de acel „copil interior“ care există în fiecare dintre noi. Să fim serioși, dacă ne-am asculta puțin mai mult pe noi înșine, ar fi foarte simplu să aflăm „ce înseamnă cu adevărat să fii copil“. Dar nuuu, noi ne uităm la pitici ca la felu’ paișpe și ne mințim că nu-i înțelegem sau că noi nu eram așa pe vremea noastră. Really?

Trăim experiențe diferite în corpuri diferite. Ne naștem bebeluși, avansăm ca și copii, adolescenți, adulți și vârstnici. Întreaga viață corpul se schimbă. De la piele netedă și moale, ajungem la mici riduri, firicele albe și mâini aspre. Deși toate aceste schimbări sunt normale, greșim atunci când ne indentificăm cu corpul și credem că dacă acum avem pielea aspră suntem alte persoane. Dacă atunci când eram mici coloram, acum nu ar mai avea sens să facem asta, pentru că nu mai suntem mici. „Logic“, nu?

Studiile de specialitate arată că fericirea vine din lucrurile mărunte, din starea de flux pe care o obținem atunci când suntem ancorați cu întreaga noastră atenție în prezent. Știți momentele acelea în care purtați o discuție cu un prieten foarte bun și nu vă vine să credeți că a trecut 1 oră de când vorbiți la telefon? Sau când grădinăriți și nu vă gândiți la nimic altceva decât la flori, pământ și apă? Sau când pictați, cântați, scrieți ori gătiți? Acestea sunt exemple de activități care ne pot aduce într-o stare de flux, adică într-o stare de prezență totală asupra unei sarcini. În cazul în care nu suntem obișnuiți cu astfel de activități, le putem introduce în rutina noastră, astfel încât, în timp, vor face parte „din noi“. Citeam recent o carte în care se specifica faptul că trebuie să fim, totuși, atenți la rutine. Rutinele sunt bune, însă o viață formată din aceleași rutine, fie ele și intelectuale, ne plafonează. Și-atunci, revin la titlu: ce înseamnă cu adevărat să fii copil?

Să faci toate aceste nebunii, să nu trăiești în rutină și să te trezești în fiecare dimineață cu curiozitate, dorință de explorare și sens! Viețile copiilor au sens. Ei știu ce vor, ce fac și pentru ce fac. Dar, odată ce cresc, sunt bombardați cu sfaturi și îndrumări: „mai bine nu“, „ai grijă“ sau „nu cred că e potrivit pentru tine“. Ce am pierdut mulți dintre noi odată cu sfaturile acelea? Ne-am pierdut jocul. Ne-am îndepărtat de la jocurile noastre preferate și, tocmai de aceea, ajungem niște adulți care se întreabă „de ce plâng copiii?“, „care e sensul vieții?“ sau „oare ce vreau eu de la viață?“. Când, de fapt, toate răspunsurile se găsesc în banalele jocuri de când eram copii. Acolo, dacă privim, ne putem „regăsi“ pe noi înșine.

Să fii copil înseamnă (CU ADEVĂRAT) să te cunoști. Să știi cine ești și ce îți dorești. Să fii om mare nu înseamnă să nu mai fi copil! Ba din contră: să fii adult înseamnă să știi care sunt valorile copilului din tine, ce îi place să facă, cine este și ce vrea. Practic, e același lucru. Doar că ne pierdem în teorii și în explicații și ajungem să nu ne mai cunoaștem pe noi înșine. Ei bine, suntem cei care eram și mai demult. E simplu! Doar că ne-am lăsat influențați de ceilalți și am început să îi credem pe ei, uitând de vocația noastră, de plăcerile noastre și de propria identitate.

Reveniți la voi înșivă, nu vă mai pierdeți timpul căutând lucruri mărețe sau fiind ce își doresc alții să fiți! Ei habar n-au câtă forță se ascunde în interiorul vostru. Scormoniți, săpați și descoperiți! ☺️