Ea este Liza. În general, Liza este o fetiță veselă, isteață și foarte curioasă! Nu este loc pe care să nu-l exploreze și nici copilaș din parc cu care să nu se împrietenească!
Liza are 6 ani și de câteva săptămâni merge la școală. De-a lungul timpului, a primit tot felul de sfaturi de la părinți, bunici, vecini și prieteni. Multe dintre aceste idei o ajutau aproape de fiecare dată când intra în bucluc. De exemplu, atunci când uita cât fac 2+2, ea își spunea:
„E normal să mai uiți uneori, Liza. Trage aer adânc în piept, iar apoi concentrează-te pe exercițiu. Cu siguranță vei reuși! Doar ești o fetiță inteligentă!”
Știa aceste cuvinte de încurajare de la mama sa. Draga de ea, aproape întotdeauna știa ce să îi spună. Liza o iubea foaaarte mult! Nu-i de mirare că-i ascultă mereu sfaturile!
Într-o zi, de când a pornit spre școală și până seara, când s-a așezat în pat, s-a întâmplat ceva ciudat: Liza a început să observe tot mai multe gânduri care îi treceau prin minte. Nu le mai observase niciodată până atunci! Așa multe să fi fost, oare?
„Trebuie să-ți saluți colegii, Liza!” – „Dar nu pot pe toți!!!”
„Trebuie să zâmbești la intrarea în clasă!” – „Of, mi-e rușine!”
„Trebuie să fii atentă la ore, Liza!” – „Și dacă nu sunt atentă chiar mereu? Nu sunt suficient de bună?”
„Ai grijă să nu faci greșeli! Trebuie să scrii frumos și corect!” – „Dar nu pot să nu fac deloc greșeli!”
„Trebuie să-ți faci mereu temele, altfel vei lua note mici!” – „Voi lua note mici toată viața?”
„Trebuie să fii cuminte!” – „Bine, am să încerc, dar…”
Gândurile sale erau, într-adevăr, multe. Foarte multe! Liza încerca să facă tot ce TREBUIA, însă nu mereu îi ieșea. Iar atunci când dădea greș, avea sentimente de vinovăție:
„Of, nu sunt suficient de bună… Nu pot să fac chiar TOT CE TREBUIE… E atât de greu! Cu siguranță ceilalți copii sunt mai buni decât mine…”
În acea seară, în timp ce desena la măsuța din camera ei, greșise un desen. Nici atunci, gândurile ei nu au încetat să apară:
„Ahaaa, ai depășit conturul! Ce vei face acum? Nu ai fost atentă! Trebuia să…”
OPREȘTE-TEEEE!!! , strigase Liza în camera sa. Nu mai rezist cu tine! Mă faci să îmi fie teamă, să fiu rușinoasă, dezamăgită sau furioasă! TREBUIE să fiu cuminte, politicoasă, atentă și mai CUM? Spune-mi, domnule TREBUILĂ, cum să mai fiu? Haide, TREBUIE să vorbești!
Domnul Trebuilă nu spunea nimic. Totuși, Liza începuse să se certe „singură” cu domnul Trebuilă. Mama și tata au venit să asculte și ei marea ceartă. Au rămas la intrarea în cameră cu gura căscată. Nu le venea să creadă ce vedeau în fața ochilor. Fetița lor care se certa cu … NIMENI? Uimită, mama spuse:
-Liza, te-am auzit din bucătărie cum te certai cu cineva. Totuși, cine ți-a greșit?
-Domnul Trebuilă mi-a greșit, mamă. În fiecare zi aud gândurile care vin trimise de el. Dacă nu le fac față, simt că nu sunt suficient de bună. Și atunci îmi e teamă sau devin furioasă…
-Normal, pentru că emoțiile noastre sunt influențate de gândurile pe care le avem. Totuși, gândurile sunt doar niște gânduri. Domnul Trebuilă nu este adevărat.
-Serios?
-Serios! Așa că, data viitoare când le observi, nu mai fugi de ele! Acceptă-le! Astfel, vei vedea că nu vor mai veni atât de des pe la tine.
-Să le accept? Dar… De ce? De ce să le accept? întrebase Liza, cu spăncenele ridicate.
-Pentru că sunt doar niște gânduri care vin și pleacă. Adevărata Liza valorează mai mult decât gândurile sale. Pe domnul Trebuilă l-ai mai auzit, cu siguranță, de la alte persoane.
-Așa e, l-am mai auzit de multe ori. De acum încolo, n-am să mă mai cert cu el. Mami, îți mulțumesc pentru sfaturi! Cât despre tine, domnule Trebuilă… Haide când vrei prin mintea mea, de acum încolo știu ce să fac cu tine! Te accept, dar nu te mai cred de fiecare dată! Ești doar un gând, iar eu sunt valoroasă chiar dacă nu reușesc să fac tot ce îmi spui.
Din acel moment, Liza a aflat unul din marile secrete ale lumii: gândurile se află doar în mintea noastră și nu sunt reale. Unele gânduri sunt bune, dar altele ne pot face rău. Așa că, de fiecare dată când îl mai aude pe domnul Trebuilă, Liza îl salută, îl observă, dar nu se mai chinuie să facă orice îi spune acesta. Ea știe acum că este suficient de valoroasă și dacă nu face totul perfect, așa cum TREBUIE uneori.
Hermina Popa
Psiholog Licentiat, Consilier pentru Dezvoltare Personala si Formator
Sursa foto: www.storyblocks.com