O fi iubire sau atașament?

by herminapopa

Scriind mai des în ultimul timp, mi-am dat seama că, în mod absolut neintenționat, am ocolit subiectele amoroase. Am ales să scriu mai mult despre puterea nemărginită din fiecare persoană, evitând să vorbesc și despre ceilalți. Totuși, iubirea este un sentiment care se împarte. N-am ce-i face… Vrând, nevrând, musai să deschid acest subiect. Așa că, de ce atașamentul nu-i tot una cu iubirea? Doar nu-i normal să te atașezi de persoana dragă ție?

HAI SĂ VEDEM MAI ÎNTÂI CE-I IUBIREA

Mă tot gândesc cum să o definesc, dar nu știu, zău că nu știu. Pentru că atunci când iubești, cuvintele nu mai au sens, așteptările nu mai există și tu te pierzi. La propriu. Pe bune. Nu râde, vorbesc serios! Știi și tu cum e să iubești. Să iubești e… bine. Ce-i, ți se pare că parcă nu zic nimic concret? Deh, doar ți se pare. Sau nu? Hai că am glumit. Iubirea este (pauză)… Acel ceva frumos care îți dă aripi. Nu suferi, nu ești gelos, nu ți-e frică să o/îl pierzi, nu te simți singur/ă lângă el/ea și n-ai vrea să schimbi nimic din acea trăire. O trăiești atât de intens, încât nici nu ști că o trăiești.

Iubirea este simplă: este ca atunci când erai mic și mama te certa, dar tu știai, tu pur și simplu știai că o iubești oricum. Iubirea este ca atunci când tata ridica vocea la tine și oricât de speriat sau supărat erai, n-avea cum să te țină mult acea stare. Pentru că tu știai că îl iubești. Asta-i iubirea. Și e trăită cel mai intens de către copii. Până când viața îi modelează și ajung să se atașeze. Pentru că nu primesc iubire? Nu, nu de-aia. Pentru că sunt învățați să facă ceva dacă vor să primească înapoi un zâmbet, o îmbrățișare sau o mângâiere. Și, practic, iubirea rămâne exprimată în ei, unde va trăi pentru totdeauna. Doar că, în exterior, se transformă în teamă și atașament.

ATAȘAMENTUL

Așa cum spuneam, atunci când învățăm să facem ceva pentru a primi iubirea, învățăm să ne atașăm: de persoană, de senzație, de zâmbet, de orice primim ca semn al iubirii. Acela este atașamentul. Și-apoi, rămânem acolo și nu ne mai putem desprinde de persoana aia, doar pentru că, deja ne-am atașat. Am învățat să o iubim (să ne atașăm, mai bine zis), pentru că primeam ceva ce semăna cu iubirea aceea primită în copilărie. Și-așa, rămânem cu atașamentul. Unde-o mai fi iubirea? Ascunsă adânc în sufletul nostru.

Ținută ca o prizonieră doar pentru că nu e frumos să iubești așa, nu e voie sau nu e bine. Așa e: ne e frică să iubim. Pentru că atunci când iubim, ne transformăm. Iubirea este ca un leu căruia îi dai voie să fie el, așa cum este. Leul va iubi și el la rândul său, fără teama de pierdere, fără gelozie și alte nebunii specifice atașamentului. Pentru că leul nu este învățat de nimeni să iubească, el pur și simplu iubește. Cam asta ar fi diferența dintre atașament și iubire. Din aceste două sentimente, unul te ține încordat, în vreme ce altul îți dă aripi.

Îți mulțumesc că ți-ai făcut timp să citești aceste rânduri și te îndemn să iubești. Scoate leul din tine și lasă fricile la o parte. Renunță la așteptări și fă-i loc iubirii. Doar las-o să fie…

Cu drag, pentru voi, Hermina

Mă găsești și pe Facebook și Youtube.

Leave a Comment