Părinți împliniți pentru copii fericiți
-
Foarte multe femei au crescut alături de mame care nu se iubeau pe ele. Mame care nu se respectau, care uitau de ele și îi puneau pe ceilalți înaintea lor. …
-
Dacă ai observat că al tău copil nu vrea să salute sau chiar nu schițează nici măcar un zâmbet în fața unei persoane străine, este posibil ca acesta să simtă …
-
De 5 ani de cand lucrez cu copii si cu mamele acestora, am intalnit multe femei care apelau la ajutorul meu tocmai pentru a le spune ce si cum sa …
-
Niciun copil nu e făcut să sufere! Niciun om nu e făcut să sufere! Cu toate acestea, uneori, dorindu-ne prea tare să-i facem fericiți pe ceilalți, uităm de fericirea noastră… …
-
Îmi luam perna moale în brațe, închideam ochii și așteptam să vină somnul. Ziceam că am scăpat de frică, doar eram în siguranță acum. Prezența jucăriei din pat mă proteja, …
-
Hai să fim serioși, cu toții am văzut copii care se enervează în public. Ce-i drept, mai nou nu-i vedem, că doar #stauîncasă. Ce vreau eu să vă transmit prin …
-
Este o campanie cu care eu rezonez foarte bine. În toate colaborările mele trebuie să cred, altfel le-aș face degeaba. Această colaborare este frumoasă, îmi este dragă, pentru că îmi …
-
Parenting
4 motive pentru care merită ca cel mic să interacționeze cu animalele
by herminapopaby herminapopaFie vorba de orice vârstă, sunt numeroase persoane care iubesc animalele, dar și multe cărora le este frică de acestea, le resping, ba chiar le evită când ies la plimbare. …
-
Indiferent dacă este vorba despre acomodarea după o lungă vacanță sau pur și simplu vă aflați în toiul școlii, cel mic poate începe să folosească minunata frază Nu mai vreau …
-
Furie, frică, tristețe, anxietate… Emoții. Emoții normale și, totuși, uneori dăunătoare. Vinovatul? Educatoarea, școala, grădinița, ceilalți copii sau chiar el. Cel mic. Că așa-i el. Emoțiile dificile la copii Acele …