Părinții vor note, dar oare copiii ce își doresc?

A trecut ceva timp de la ultimul articol pe care l-am scris, așa că revin cu drag și dor! Scriu când am timp și inspirație, de aceea poate uneori ies 3 articole pe zi, iar alteori mă veți găsi scriind o dată pe lună.

Am fost prizoniera notelor mari mulți ani la rând. Țin minte și acum cât învățam și cât ma luptam pentru note. Asta credeam atunci.

Acum știu că o făceam pentru apreciere și pentru validare din exterior:

Bravo, ai luat 10!

Of, ai luat 9, poți mai mult!

Ce-i drept, aceste cuvinte umpleau ceva în mine, însă doar pentru câteva momente. Apoi iar trăgeam tare, luam un 10 care deja nici măcar nu mai avea o relevanță atât de mare pentru mine, iar dacă pușcam un 9, meh,nu era atât de bun. Sau eu nu eram atât de bună?

Recompensele și laudele externe îl stimulează pe copil să muncească și să fie pentru ceilalți, uitând cine este el, cel real. Suntem prea focusați pe note și uităm multe alte aspecte care sunt legate de copil și care sunt mult mai relevante pentru acesta.

Așadar, ce facem cu notele?

Nu zic că trebuie să nu ne mai pese de notele pe care copiii le iau, însă-i musai să facem distincție între notă și persoană. O notă mică nu înseamnă un copil prost, la fel cum o notă mare nu îmi spune despre un copil că e frumos sau fericit.

Dragi părinți, notele vin și pleacă. Haideți să privim de acum mai mult în noi înșine și să ne găsim propriile capcane mentale care ne împiedică să avem încredere în ceilalți. Cam asta ar fi teoria notelor: aveți încredere că sunteți cei mai buni părinți pentru copiii voștri, iar ei vor prinde mai multă încredere în ei înșiși. Copiii au nevoie să își umple rezervorul cu iubire și încredere dintr-un butoi PLIN cu aceleași ingrediente. Altminteri, gol va rămâne și rezervorul copilului, dar și cel al adultului. Dacă vreau să ia note mari ca să fiu eu liniștit că va ajunge cineva în viață, îi transmit frică și incertitudine.

Așa că, după ce ne asigurăm că noi înșine suntem buni și speciali așa cum suntem, putem trece la pasul următor: copilul.

Ce ne rămâne de făcut?

  • Să identificăm și să acceptăm potențialul fiecărui copil în parte – nu toți suntem la fel, așa că nu le cereți copiilor să fie de 10 la TOATE materiile. Teoria inteligențelor multiple ne transmite foarte clar ideea conform căreia toți suntem diferiți: unii avem înclinații spre partea logico-matematică, alții spre cea umană, iar alții spre latura artistică. Iar dacă el vrea să devină bucătar, te-ai gândit vreodată că s-ar putea să ajungă cel mai bun bucătar din oraș? Și-apoi din țară? Și tot așa. 🙂 Încredere, încredere, încredere! Unde e iubire, nu e frică, spunea cineva drag mie.
  • Copiii să învețe CUM să învețe – dincolo de talentele diferite care zac în noi, fiecare are și un stil propriu de învățare. Unii preferă informațiile prezentate în imagini sau schițe (stilul vizual), alții învață mai ușor ascultând (stilul auditiv), iar alții preferă să învețe povestind lecțiile unor prieteni. Mulți copii nu își cunosc propriul stil de învățare, nu știu cum să învețe (conform propriului stil) și se pierd tocind. În final, se plâng că ei nu pot învăța. De fapt, nu și-au pus în aplicare propriul stil de învățare.
  • Să evităm laudele goale – cele care nu au argumente sau explicații clare (ex.: „Bravo!”). De ce? Pentru că, obișnuiți doar în acest fel, copiii ajung să învețe pentru aceste recompense externe: pentru că mama mă laudă, pentru că tata e mândru de mine SAU, uneori, ca să nu îi dezamăgesc pe părinți. Și uite-așa, ajung la devalorizare și la stimă de sine scăzută, în timp. Pentru că învăț să fac pentru ceilalți, iar de mine uit.
  • Să le creștem încrederea în ei – punând accentul pe comportament („Te-ai descurcat minunat!” / „Ai reușit să iei o notă destul de bună”) și pe propria lor persoană („Ești mândru de tine?” / „Cum te simți acum că ai luat această notă?”).
  • Să ne asigurăm că, din punct de vedere emoțional, copilul este ok – un dezechilibru emoțional poate avea efecte puternice asupra învățăturii, de aceea vă recomand să verificați și starea psihică din spatele unui 5 la mate.
  • Implementați un program relativ fix – este deja mult răspândită ideea conform căreia ordinea și organizarea ne ajută să fim mai eficienți în activitatea pe care o desfășurăm. Un birou ordonat, pauze scurte și relativ dese, sunt doar câteva exemple de „ordine și disciplină”.
  • Să găsim soluții ÎMPREUNĂ – aceasta, cred eu, este cea mai utilă, benefică și importantă soluție. Cum procedăm în acest caz? Ei bine, discutăm cu ei. Vorbim despre eșecul la materia respectivă, despre ce simt ei acum și despre cum ar putea schimba situația. Să găsim soluții împreună cu copilul este extrem de important. Copilul își dă seama că nu e lăsat singur („Nu știu ce faci, dar îți mărești nota!”), dar nici nu este cocoloșit („Lasă că vorbesc eu cu profa!”).

Așa că, priviți-vă copilul dincolo de note. El nu este tot una cu notele sale! Notele vin și pleacă, pot fi rele sau bune, dar ceea ce se află în sufletul copilului este înzecit mai important decât ce arată un pix tras pe o foaie. Că tot vorbeam de recompense: nici pedepsele nu sunt mai bune. Discuțiile împreună cu părinții și echilibrul psihic al copilului vor duce către o dezvoltare armonioasă și către un succes personal ce va depăși orice notă primită vreodată!

Facem ce facem și tot la propriile traume emoționale ne întoarcem.

Un adult emoțional echilibrat = un copil fericit.

Toate cele bune!

2 thoughts on “Părinții vor note, dar oare copiii ce își doresc?”

Leave a Reply

Your email address will not be published.