Sunt sigură că majoritatea dintre noi am spus, măcar o dată, că atunci când vom fi mari vom face (sau nu) anumite lucruri. Vom fi mai puternici sau mai blânzi cu copiii noștri (decât au fost proprii părinți cu noi), vom scăpa de critică, de ceartă sau vom fi împliniți. Ne dorim să fugim de realitatea pe care copilul din noi a trăit-o cu mulți ani în urmă, însă, ghici ce? Deseori, ca și adulți, ne lovim de aceleași obstacole sau emoții negative pe care le-am trăit când eram mici. De ce? Pentru că toate acele voci din copilărie, țipete, ignorări sau dezamăgiri se transformă în propriile gânduri interioare. Acum nu mai sunt aici părinții care să ne critice, suntem doar noi. Noi și cu gândurile noastre care vin de acolo, din trecutul îndepărtat. Și, culmea, devenim cei mai buni prieteni ai suferinței noastre, tocmai pentru că o cunoaștem atât de bine din vremuri îndepărtate.
Gândurile semănate de către alții
Ca și copii, primim tot felul de critici, laude sau pedepse. Le credem cu tărie și începem să ne obișnuim cu ele, astfel încât le ducem mai departe cu noi. În copilărie auzim cuvinte care dor sau care mângăie și, culmea, ele devin realitatea noastră la care ne raportăm și mai târziu, ca și oameni mari. Iar dacă acum, în timp ce citești, ești om mare și te crezi adult, află că acele gânduri din interiorul tău care te trag, deseori în jos, fac parte din copilul tău interior. Fac parte tot din tine, dar nu din adultul de acum. Adultul de acum are capacități nemărginite pe care nu le poate folosi până nu se eliberează de cognițiile vechi și ruginite care nici măcar nu îi aparțin. Ca să mă înțelegi mai bine, am să îți ofer un exemplu concret, prin care vei vedea cum funcționează această întipărire mentală de-a lungul vieții.
Ai grijă, nu pleca acolo, te vei lovi!
Tu ești mic, tu nu poți!
Tu ești mare, tu TREBUIE să cedezi!
Crezi că vei reuși?
Ești sigur?
Toate aceste voci pe care le primim din partea altora (a familiei, în special) când suntem mici, se transformă în propriile noastre voci.
Nu cred că voi reuși.
Eu nu pot.
Eu mereu cedez, mai bine așa.
Nu sunt sigur…
Mi-e teamă!
Sunt doar câteva exemple, dar cred că sunt suficiente. Astfel, te invit să îți descoperi propriile capcane mentale. Iar dacă deja ai început să o faci, te felicit! În cazul în care ești în situația în care ți-ai dat seama că mai ai încă astfel de voci prin minte, apucă-te să te împrietenești cu ele, iar apoi să le demontezi. Nimeni nu a venit pe lumea asta cu atâtea frici, neîncrederi și alte gânduri negative. Însă, atâta vreme cât tu crezi că nu le poți schimba, poate că prima cogniție la care ar trebui să te oprești ar fi următoarea:
Eu nu pot. Așa sunt eu!
Eu vin să te contrazic și să îți spun că poți! Poți să ai viața pe care ți-o dorești cu adevărat, însă nu poți să o ai dacă rămâi blocat în propria gândire. Așa că, reîntâlnirea cu copilul interior este esențială pentru a evolua din punct de vedere personal. Privește înăuntrul tău și vezi care erau acele voci critice pe care le primeai ca și copil. Cine îți oferea zilnic cuvinte care îți scădeau încrederea în tine sau în alții? Cine îți tăia elanul? Cine îți spunea mereu ce trebuie și ce nu trebuie să faci?
După ce descoperi care sunt blocajele mentale din copilărie, vei afla potențialul copilului din tine și, implicit, al adultului de acum. Vei descoperi ce puteai să faci dacă nu erai criticat, supra-protejat sau ignorat. Vei descoperi multe altele și poate vei suferi, pentru că atunci când vedem cine suntem noi și cât de mult valorăm de fapt, suntem șocați. Sau poate triști. Pentru că nu ne vine să credem câtă putere au avut unii pentru noi și cât de bine ne mai conduc alții chiar și acum. Da, chiar și acum, pentru că atâta vreme cât nu facem pace cu trecutul, îl vom retrăi de nenumărate ori de-a lungul vieții în diferite forme. Ei bine, acum ești adult. Acum te poți redescoperi, poți ierta și poți merge mai departe. Altfel, te vei lovi de aceleași obstacole din nou și din nou, până când vei simți că arde și vei fi suficient de motivat încât să faci schimbarea. Eu cred cu tărie că poți începe chiar de acum.
Nu te mai pierde în rezolvări de moment, rețete magice, relații sau obiecte despre care crezi că te vor schimba. Nu. Doar TU te poți schimba, lucrând și cu minunea aceea mică din tine care încă vrea să se joace, dar pe care nu o lași, pentru că e prea târziu, ești prea mare, prea serios, prea gras, prea slab sau prea leneș. Nu ești prea, ești exact așa cum poți să fii acum!
Cu toate acele blocaje mentale, uită-te la tine! Privește cât de departe ai ajuns! Ești magic. Și, tocmai de aceea, meriți o relație și mai bună cu tine! Meriți să fii fericit din interior spre exterior și poți începe întreg procesul chiar de acum. Fugi la un psiholog fain, caută o carte bună, dar nu te lăsa. Nu te opri, chiar dacă e mult de lucru, pentru că cea mai bună investiție pe care o poți face este în tine!
Scoate trauma de la rădăcină, dacă nu vrei să ai o grădină a sufletului plină de buruieni.
Hermina Popa
Psiholog Licentiat, Consilier pentru Dezvoltare Personala si Formator
