Ursuleț nu are răbdare

by herminapopa

-Ăăăă… Au! Îhhh! se auzea Ursuleț cum se rostogolea prin cutia plină cu jucării noi.

Uimit, Ursuleț observă că este așezat de către o doamnă simpatică pe cel mai frumos raft din magazin. Primește chiar și o fundiță roșie la gât!

-Wow, ce bine arăt! Sper să ajung cât mai repede la o familie la fel de frumoasă ca și mine. Nu prea am chef să stau mult timp pe aici, prin magazin, își spunea Ursuleț.

Adevărul este că era un urs de pluș foarte simpatic! Avea colegi de magazin pe care îi saluta cu drag de fiecare dată când aceștia plecau fericiți spre noile lor căsuțe.

-Pe curând, Elefănțel, îmi va fi dor de tine! Ooo, pleci și tu? La revedere, Maimuțică!

Deși se bucura pentru prietenii săi, Ursuleț nu se simțea prea bine. Timpul trecea, iar pe el nu îl cumpăra nimeni. Nu mai avea deloc răbdare să aștepte!

-Off, sunt atât de dezamăgit! Arăt bine, sunt așezat pe cel mai bun raft din magazin și, totuși, nimeni nu mă vrea… Nu mai am deloc răbdare să stau aici!

În acel moment, un omuleț mic începuse să vorbească:

-Mami, mami, vreau ursulețul acesta! Te roooog, mami, e atât de frumos! Uite, are chiar și o fundiță roșie la gât, se auzea vorbind un băiețel cu păr șaten care se oprise cu mama lui în fața magazinului.

-Dragul meu, înțeleg că îți place ursulețul și că îți dorești să îl cumpărăm acum, însă nu avem suficienți bani la noi. Data viitoare când vom trece pe aici poate vom fi mai pregătiți. Te rog să ai răbdare până atunci.

-Ooo, dar eu…

-Îmi pare rău, fiule, dar trebuie să plecăm.

Băiețelul cu păr șaten era trist că nu putea cumpăra în acel moment jucăria, însă plecă împreună cu mama lui către casă. De asemenea, Ursuleț era și el tare dezamăgit:

-Off, ce familie frumoasă am ratat! Cred că m-aș fi înțeles foarte bine cu acel băiețel. Îi sclipeau ochii de fericire atunci când m-a zărit în vitrină. Și mie parcă îmi sărea inima din piept de bucurie! Cine știe câtă vreme am să mai stau pe aici până va sosi alt copil care să mă placă…

Ursuleț era tot mai posomorât. Zilele treceau, dar nu se mai oprea nimeni să îl admire. Era trist și avea lacrimi în ochi aproape în fiecare moment al zilei. Vânzătoarea l-a mutat din acea vitrină pe un raft ascuns al magazinului. Acolo, praful începea încet, încet, să se așeze peste Ursuleț. Era clar: nimeni nu îl va mai cumpăra!

În ziua în care Ursuleț își pierduse speranța, ceva uimitor se întâmplase!

-Poftim? Cine mă atinge? Ăăăuuu! Ajutoooor! Unde mă duceți???

Ursuleț se chinuia să iasă dintr-o cutie veche de lemn, dar nu putea reuși! Era întuneric, frig și nu avea pe nimeni alături de el! Era convins că fusese dus în depozit. Acolo ajungeau jucăriile pe care nu le cumpăra nimeni. La un moment dat, cutia începuse să se scuture, iar Ursuleț se cutremura în interiorul ei.

-Ooo, nuuu, unde am ajuns??? De ce îmi faceți așa ceva?? Mă doareeee!

Apoi, dintr-o dată, capacul cutiei se ridică și o rază puternică de soare pătrunse înăuntru. Lui Ursuleț nu îi venea să creadă!

-Mami, mami, acesta este Ursuleț! L-ai cumpărat! Ce bineee! Uraaa!

Mama băiețelului cu păr șaten îl cumpărase pe Ursuleț din magazin. Copilașul sărea prin curte de fericire! Din acel moment, Ursuleț devenise jucăria lui preferată de care băiețelul avea mare grijă!

Chiar și astăzi, cei doi sunt de nedespărțit! Ursuleț a învățat ce lucruri minunate se pot întâmpla atunci când ai răbdare, iar băiețelul cu păr șaten a înțeles că nu întotdeauna adulții au bani la ei.

E clar: răbdarea îi unise pe amândoi!