Probabil că ți s-a întâmplat și ție să te lovești de aceleași provocări. Lucruri pe care, aparent, le-ai învățat, sau peste care ai trecut deja demult, însă acestea continuă să…
Psiholog
-
-
În ultimul timp, ne-apropiem mai mult de noi și de familie. La pachet cu această apropiere vine și distanțarea. Pentru că, fizic, suntem unii lângă alții. Dar emoțional? Emoțional cum…
-
Hai să fim serioși, cu toții am văzut copii care se enervează în public. Ce-i drept, mai nou nu-i vedem, că doar #stauîncasă. Ce vreau eu să vă transmit prin…
-
Atunci când lumânarea arde, nimeni nu se întreabă „Vai, oare dacă se va stinge?” / „Vai, dacă flacăra sa va fi prea mică?”. Când lumânarea arde, ea arde și atât.…
-
De când cu statul acasă, citesc mai mult. Recunosc, am perioade în care iubesc cărțile și momente în care, sincer, n-aș citi nici cea mai bună carte din lume. Cred…
-
Scriind mai des în ultimul timp, mi-am dat seama că, în mod absolut neintenționat, am ocolit subiectele amoroase. Am ales să scriu mai mult despre puterea nemărginită din fiecare persoană,…
-
În vremurile în care trăim este aproape imposibil să nu ne confruntăm, mai devreme sau mai târziu, cu anumite temeri. Agitația, stresul de la locul de muncă, norocul unei copilării…
-
Cu siguranță ai mai auzit câte ceva despre afirmațiile pozitive. Unele persoane sunt absolut fascinate de acestea, în vreme ce altele le evită, spunând că nu poți gândi pozitiv non-stop.…
-
Atunci când începi să te schimbi, să lucrezi cu propria ta minte, descoperi fel și fel de zone. Vezi locuri întunecate, prin care nu-ți mai doreai să intri vreodată și…
-
Atunci când vorbim despre fericire, automat ne raportăm și la gândire. Sfaturile îți arată pe ce drumuri să mergi, dar nu îți vor deschide ușile care îți ies în cale…