Atunci când lumânarea arde, nimeni nu se întreabă „Vai, oare dacă se va stinge?” / „Vai, dacă flacăra sa va fi prea mică?”. Când lumânarea arde, ea arde și atât. Lumânarea știe că poate, lumânarea crede în ea.
Față de noi înșine, avem cele mai mari îndoieli. Ne întrebăm dacă suntem destul de buni ca părinți, copii, angajați, antreprenori, scriitori, oameni. Avem atâtea insecurități, încât ne mirăm când ceilalți ne laudă.
Dar… Eu? Adică… Serios, tu chiar crezi că eu sunt?… Eh, eu cred că exagerezi. Îmi spui asta ca să mă simt bine.
Cu toate astea, la critica cea mai mică suntem prezenți. Suntem de acord cu orice ar fi negativ despre noi. Crezi că nu e așa? Dar staaai, nu știai că, de fapt, și în momentele în care ești afectat de critica celorlalți, faci asta tot din nemulțumirea față de tine? Cum ne-am putea revolta dacă am ști care este adevărul gol-goluț? Cum aș putea eu să mă enervez pe tine dacă tu ai spune că nu există flori, atâta timp cât eu ȘTIU că ele sunt? Aș putea să mă supăr pe tine?
Aș putea să mă supăr pe tine dacă mi-ai spune că sunt incompetent deși eu mi-aș cunoaște adevărata valoare? Aș mai putea să fiu mâhnit pe tine dacă mi-aș purta cea mai pură iubire față de sine?
Atunci când credem în noi, nimic din exterior nu ne atinge. Nu ne doare, nu ne supără, nu ne clintește din loc. Pentru că, atunci când credem în noi, ne iubim. Atunci când crezi în flacăra lumânării, iubești lumina. Atunci când crezi în cei apropiați, îi iubești cu adevărat. Atunci când crezi în Dumnezeu, îți manifești iubirea divină din interior.
Credința este liantul dintre Ego și Iubire. Credința în tine este manifestarea Iubirii în exterior. Pentru că atunci când alegi să schimbi ceva în tine, începi să schimbi și lumea din jurul tău.
Alege să te iubești… Sau crezi că îți ceri prea mult?
SHARE dacă ți-a plăcut acest articol. Până data viitoare, numai gânduri bine!
Cu drag, pentru voi, Hermina
Psiholog Licentiat, Consilier pentru Dezvoltare Personala si Formator