Gata, de mâine…

by herminapopa

De câte ori ai spus că de mâine vei merge la sală? Că de mâine vei alerga? Vei mânca sănătos? Vei fi mai organizat? Mai harnic? Mai bun? Mai sus?

Suntem bombardați cu informații, păreri, idei. Vrem să fim mai, mai și mai decât el, ei sau ea. Suntem în competiție și cu noi înșine. De acord, e bine să devii tot mai bun. Dar cât de bun? Consider că există mai multe motive pentru care ne zbatem ca „de mâine să fim mai altfel“.

  1. Ceea ce îți dorești e o iluzie a fericirii. Crezi că vei fi mai fericit dacă de mâine mănânci doar salate, dar, de fapt, în spatele acestei „iluzii“ se ascunde o altă nevoie care ar putea fi satisfăcută. Totuși, este o zonă mai sensibilă, pe care poate că nici măcar nu ai observat-o încă la modul conștient. Este un gol care ar trebui umplut, dar pe care nici macar nu îl observi. Pentru că suntem învățați să căutăm în afară: haine, diete, vacanțe, job-uri, relații și altele. Practic, „de mâine“ nu va fi nimic mai bine dacă nu începi să te iubești „de azi“. Doar tu, prin tine, îți poți umple rezervorul. Apoi, bineînțeles, îți poți creste calitatea vieții și prin relațiile pe care le ai cu exteriorul. Ca de exemplu, o salată bine meritată! 😉
  2. De fapt, nici măcar nu e dorința ta. Se întâmplă de foarte multe ori să ne dorim să facem schimbări în viețile noastre, fără să fim cu adevărat conștienți că acestea nu sunt dorințele noastre. Societatea și mediul în care trăim aduc diverse cerințe sau standarde cu care trebuie să ne identificăm. „Avem impresia“ că trebuie să fim mai slabi, deși poate noi am fi mulțumiți cu corpul nostru exact așa cum este acum. Totuși, se pare că ne lăsăm conduși de alții. Ne facem case mari că așa e moda, mâncăm vegan că e cool sau facem tot felul de alte lucruri cu care, în realitate, nu ne identificăm. Atenție: nu vorbesc despre oamenii care într-adevăr aleg să facă ceva pentru că VOR, și nu merg „după turmă“, din dorința de afirmare sau validare. Oricum, și cei care își propună să facă ceva „de mâine“ pentru că așa fac ceilalți, cu siguranță o fac la nivel inconștient. Din inerție, mai spun eu.

Prin urmare, fiți conștienți de propriile voastre nevoi, dorințe și plăceri. Ascultați-vă corpul și emoțiile ca să știți ce merită să începeți cu adevărat să faceți de mâine… Poate e perfect dacă rămâneți așa cum sunteți astăzi.

Gânduri bune tuturor!

Hermina Popa

Psiholog Licentiat, Consilier pentru Dezvoltare Personala si Formator

Leave a Comment