Stăm acasă: poveste de noapte bună

Povestea aceasta este despre iubire, bunătate, relaxare și conștientizare. Vă recomand să le-o citiți copiilor cu intonație, cu pauze, să le adresați întrebări („Oare tu de ce crezi că…?”) și să îi lăsați să tragă singuri concluziile. Noapte bună!

În vremuri nu de mult uitate, pe când piticii erau cuminți și aveau grijă de ei, iar animalele erau toate vesele, trăia Natura. Natura cu N mare, fiindcă, de fapt, era o doamnă. Hmm, te întrebi și tu cine o fi fost această doamnă? Ei bine, abia acum începe misterul poveștii, dragul meu. Întinde-te bine, respiră adânc și ascultă cu atenție. Lasă pleoapele să se relaxeze și întreg corpul să se calmeze. Ascultă aici…

Cu albastru, verde, galben și alte sute de nuanțe de culori era îmbrăcată EA, Stăpână peste întreg Ținutul Fermecat. EA era Natura. EA era prietena tuturor piticilor care trăiau pe lângă ea. Atât de frumoasă era, încât nimeni nu o jignea, nimeni nu o murdărea, ba chiar fiecare ființă ce o vedea, îi aducea câte un cadou. O îmbrățișare, un zâmbet cald sau o mângâiere. Orice-ar fi fost, era mic, foarte foarte mic pe lângă măreția ei. Pentru că ea era impunătoare, încrezătoare și tare ștrengăreață! Știa că le era de folos piticilor, că doar le dădea mere să mănânce, ploaie ca să se spele și raze de la Mărețul Soare ca să se încălzească și ca să vadă ziua mai bine pe unde merg. Daa… Era mândră de ea! Pentru că… Ea… Era… Natura!

Dar stai! Doar și ea avea nevoie de pitici. Știi de ce? (așteptăm să vedem dacă cel mic oferă un răspuns). Pentru că, atunci când vântul îi răpea frunzele și florile, toți piticii din Ținutul Fermecat se adunau și o curățau. Ba mai mult! După ce strângeau tot ce era uscat, o mângâiau și îi cântau. Iar atunci, deși ascunsă sub nămeți, Natura cu N mare zâmbea pe sub mustăți. Tare mult îi mai plăcea să fie alintată! Să fie curățată, protejată, iubită și, POFTIM?? Să i se și cânte pe deasupra?

„Vai, ce bine e să trăiești printre oameni! Au grijă de mine când vine iarna, mă protejează chiar și vara! Uau, e prea mult alint! Ia să le fac eu o surpriză!”

zise Natura bucuroasă

Așa că, tiptil tiptil, Natura pornise să își cheme toți ucenicii în ajutor. Astfel, Mărețul Soare, Bătrânul Copac, Cântărețele Păsărele, Învolburata Mare și toți ceilalți prieteni se adunară în jurul Naturii. Aceștia dădură din cap și, pentru că primiseră ordinul să își facă treaba pe furiș, porniră îndată la drum. Nu vă spun cât au lucrat și cât s-au zbătut, însă rezultatul a fost unul spectaculos.

Piticii toți ieșiră din căsuțele lor și nu puteau să creadă ce priveliște aveau în fața ochilor. Marea devenise de-un alabastru senin, Mărețul Soare își întinse razele deasupra întregului Ținut, Copacii înmuguriră și Păsărelele începură să cânte.

„E, e… E minunat! Ce priveliște! Câte flori! Și păsărelele, și voia bună! Atât de bună o fi Natura cu noi? Of, dar oare cum să o răsplătim?”

se întrebară piticii

Un glas duios le răspunse:

„Având în continuare grijă de voi… și de noi. Fericirea noastră, laolaltă, este cea mai importantă. Mai importantă decât orice sticlă de plastic, jucărie de cauciuc sau baton de ciocolată. Așa că, dragi pitici, continuați să vă iubiți pe voi, dar și pe noi. Unii fără alții, în acest Ținut Fermecat, n-am putea rezista. Împreună, facem cea mai tare echipă!

șoptise Natura

Piticii au fost atât de fericiți în acea zi, încât s-au jucat de dimineața până seara prin câmp, printre floricele, în apă și prin copaci. Distracția lor a continuat timp de 7 zile și 7 nopți. Doamne, și ce-au mai obosit! Vai, și ce dezastru au făcut prin Natură! Vai, vai, vai, ar fi cazul să o lase să se liniștească puțin. Îndată își amintiră cuvintele înțelepte: era bine să aibă grijă de ei, dar și de Natură.

Așa că, a doua zi, piticii au stat în casă. De dimineața, până seara. Ei au decis să lase întreaga Natură să se odihnească. Era un fel de Duminică și pentru ea. Luni o vor lua de la capăt. Și, când va mai fi cazul, o vor lăsa să respire. Oricum, cât timp au stat în casă, lumina pătrundea în continuare în camerele lor, aerul era și mai curat, iar apa avea un gust… Atât de proaspăt! Și ce bine a fost când s-au revăzut! Natura le-a făcut cu ochiul atunci când aceștia au ieșit din nou la joacă. Acesta era felul ei de a le mulțumi. Erau fericiți că trăiau în Ținutul Fermecat.

De-atunci și până acum, piticii și-au dat seama că sunt de nedespărțit de EA. Pentru că, oriunde-ar fi și orice-ar face, Natura le este aproape. Și de-asta piticii o iubesc atât de mult!

SFÂRȘIT!

Cu drag, pentru voi, Hermina

Mă găsești și pe Facebook și Youtube.