De când cu statul acasă, citesc mai mult. Recunosc, am perioade în care iubesc cărțile și momente în care, sincer, n-aș citi nici cea mai bună carte din lume. Cred că ăsta e și farmecul meu. Nu că sunt așa, ci că mă accept exact așa cum sunt. În cazul în care încă nu ți-ai dat seama, acesta este și scopul meu: să te inspir prin articolele pe care le scriu, video-urile și toate celelalte postări. O carte minunată pentru tine, dragă femeie, este cea despre care încep acum să îți povestesc. Apropo, mi-a plăcut maxim!
„Femei inteligente, relații sănătoase” – Augusto Cury
Sinceră să fiu, am savurat-o încă de la primele pagini. Este scrisă de un specialist în arta psihologiei care, pe deasupra, este și scriitor. Vorbește într-un mod atât de frumos despre noi, femeile, încât cred că a sa carte ar cuceri orice doamnă sau domnișoară. Să fim serioase, toate avem așteptări mărețe de la bărbați! Autorul a găsit o modalitate foarte faină de a ne face să înțelegem faptul că toate funcționăm diferit, pentru că suntem diferite. Cu toate acestea, trăsăturile noastre au și aspecte pozitive, dar și negative.
Augusto Cury reușește, prin cartea sa, să combine într-un mod spectaculos psihoterapia cu literatura. Rareori mi se întâmplă să citesc o carte psihologică și să descopăr că, de fapt, este ca o poveste. Să descopăr că intru într-o lume magică, din care n-aș vrea să mai ies. Ei, exact senzația asta am avut-o citind cartea „Femei inteligente, relații sănătoase” în care ne sunt explicate defectele, iar calitățile apreciate, astfel încât aproape că citim un manual de dezvoltare personală. La fiecare tipar de femeie, faptul că se adaugă aspectele pozitive te încurajează și te impulsionează să te iubești. Exact așa cum ești!
Legile pentru o relație sănătoasă despre care vorbește Cury sunt, și ele, super faine și utile. De la faptul că îi criticăm prea mult pe bărbați și până la ideea că putem să îi acceptăm în toată imperfecțiunea lor, autorul explică multe în cuvinte simple, poetice, frumoase. Ne sugerează discret ce îmbunătățiri putem face la noi înșine astfel încât și partenerii să ne placă mai mult, iar pe de altă parte ne induce ideea iubirii de sine. Practic, citind cartea, vei înțelege și mai bine că toate avem plusuri și minusuri, însă le putem modela după cum vrem noi. Puterea introspecției, a acceptării și a iubirii de sine se regăsesc toate în cartea lui Augusto Cury îmbinate cu încurajări, mici sfaturi pentru bărbați și chiar povești reale din cabinetul autorului.

Ca să vă fac și mai curioase, am să las aici un mic fragment de la finalul cărții:
„EU SUNT FRUMOASĂ, INTELIGENTĂ, ÎNCÂNTĂTOARE, IAR TU CÂȘTIGI ENORM TRĂIND ALĂTURI DE MINE… (…) fără voi, diminețile noastre emoționale ar fi lipsite de rouă, primăverile noastre intelectuale ar fi lipsite de flori, oceanele noastre sociale ar fi lipsite de valuri. Fără voi, FEMEILE, cerul omenirii ar fi lipsit de stele.”
Așa este și așa să fie!
Cu drag, pentru voi, Hermina
Mă găsești și pe Facebook și Youtube.
Hermina