Când am inventat această povestioară, se făcea că vorbeam cu o fetiță care avea mai multe rețineri emoționale. De unde știam asta? Pentru că:
- Evita orice discuție legată de sentimente.
- Schimba subiectul imediat ce îi puneau o întrebare care ar fi generat din partea ei un răspuns legat de ceea ce simte.
- Povestea despre frici, de pildă, însă cu acel entuziasm de povestitor: nu se referea la ea însăși, ci la unii copii care:
Woow, lui îi e frică de melci, știi? 😱Daaaa, nu știai? Mie nu îmi e frică de nimic!
Ca și cum cel mai important ar fi să nu îți fie frică de nimic!!!
Ideea este că fetița încerca de multe ori să pară extrem de curajoasă și puternică, deși nu era așa. Nu spun asta pentru că nu era așa doar în cazul ei: cu toții avem unele frici concrete sau abstracte, tocmai asta consider eu că ne face mai speciali. Suntem ființe complexe, formate din bine și rău, din alb și din negru.
Așadar, povestioara este despre o scoică ce stătea de mulți ani pe malul mării. Mult timp a trecut, iar ea a adunat o grămadă de perle în interiorul ei. Nu știe de unde au venit chiar atâtea perle, dar nici nu s-a gândit vreodată că ar putea să le arunce. Deși îi era tare greu cu ele, le-a ținut așa în ea multă vreme… Au trecut ploi, furtuni, valuri ușoare și valuri mai tumultoase, dar perlele tot nu plecau. Iar ei îi era tot mai greu. Pe zi ce trecea, simțea cum se mărește tot mai mult. Îi era frica: „Dacă fac „POC!” într-o zi? Vai, nuu!”
Gata-gata să explodeze, scoica și-a dat seama că, pe lângă faptul că îi este foarte greu să le mai găzduiască, se și simte tot mai tristă. Era abătută și fără nădejde. Neștiind de ce, scoica se consultă cu alte scoici de pe malul mării. Una dintre ele îi spune:
Aaa, e clar! Ești tristă pentru că s-au adunat prea multe perle în tine! Sufletul tău e încărcat acum cu secrete. Ca să te vindeci și să te simți din nou bine, trebuie să te eliberezi de perlele secretelor. Cred că Yaruma, Zâna Mărilor, te poate ajuta.
Astfel, scoica îndată o strigă pe Yaruma. Nici nu apucase să strige bine, căci Yaruma deja se aflase lângă ea.
Ooo, draga mea! Ești plină de secrete! Toate scoicile de pe acest Tărâm trec uneori prin așa ceva. Când adunați multe secrete în sufletul vostru și nu vorbiți cu nimeni despre ele, vedeți voi, sufletul începe să strige după ajutor. Voi nu aveți lacrimi la fel ca oamenii, așa că doar vă umpleți cu multe perle care, deși sunt frumoase, vă îngreunează viața. Uite, draga mea, te sfătuiesc să le împărtășești prietenelor tale. Vei vedea că, dacă vei vorbi cu scoicile cu care te înțelegi bine despre ceea ce simți tu și dacă le vei da și lor din perlele tale, te vei elibera. Nu uita: împărtășește secretele doar celor în care ai încredere! Pe curând!
Zis și făcut. Scoica s-a dus la cele mai bune prietene ale ei, la mama sa și la tatăl său și s-a sfătuit cu aceștia. Dar oare, ce secrete le spunea ea? Știu sigur că unul dintre ele era frica de întuneric. Hmm, dar oare ce secrete o mai fi având scoica?
Ce-ai spune dacă am face perlele secretelor din plastelină (biluțe de plastelină) și am vedea împreună care sunt secretele ce au stat atâta timp în sufletul scoicii?
De aici încolo povestea ar putea sa fie condusă chiar și de copil. Puteți face scoica și perlele din plastelină sau din orice alte materiale. Important este ca unele dintre perle să fie chiar acele poveri care stau ascunse în sufletul copilului. Poate că nu ne vorbește despre el însuși, dar cu siguranță reflectă realitatea sa interioară prin joc și poveste (limbajul cel mai comun al copiilor). Așa că, lăsați-vă purtați de valurile imaginației. Provocați-l pe copil dacă este nevoie, însă nu insistați. Cu siguranță vor ieși la iveală lucuri nespuse, secrete sau emoții precum frica ori rușinea. Drept sugestii, vă las aici următoarele întrebări:
- Ia să vedem, ce secret ascunde perla aceasta?
- Cam câte secrete ar putea ascunde scoica în interiorul ei?
- Hmm, oare scoica are și frici?
- Care dintre aceste perle ar putea să fie fricile ei? Dar minciunile?
- Cum se simte acum scoica, după ce le-a dat drumul tuturor secretelor ei?
- Hmm, oare cui i-a fost cel mai ușor să îi povestească despre secretele ei? Dar cel mai greu?
Aceasta este o poveste pe care nu trebuie să i-o citiți copilului. Este suficient să îi spuneți ideile principale, puteți chiar să o modificați pe alocuri și să aveți încredere în imaginația voastră! Noi, adulții, nu ne mai folosim atât de mult creativitatea (ne credem „prea” mari), însă nu am pierdut-o! E acolo, ascunsă undeva, trebuie doar să o regăsim. Așa că, profitați de acest gen de poveste interactivă și luați-o ca pe o modalitate prin care vă puteți conecta cu cel mic. Vă sugerez să îl lăsați să se implice natural în poveste – astfel își va da drumul și se va deschide mai ușor.
Dacă doriți, puteți chiar și să desenați perlele, să le dați nume și să povestiți mai multe despre ele. De pildă: perla care reprezintă frica de întuneric, oare de când o fi apărut în interiorul scoicii? Oare e mai grea decât celelalte scoici? Sau mai ușoară? Astfel, veți descoperi că vă veți juca cu frici și alte emoții pe care copilul poate nu vi le-a împărtășit niciodată.
Hermina Popa
Psiholog Licentiat, Consilier pentru Dezvoltare Personala si Formator
4 comments
[…] chiar mai mult! Dacă și al tău copil este mai „închis în el”, îți recomand această poveste terapeutică scrisă de mine, pe care i-o poți spune seara, înainte de […]
Adverse reactions by SOC and frequency buy priligy online safe BHPI is a potent first in class non competitive small molecule ERО± biomodulator that kills therapy resistant ERО± positive breast and endometrial cancer cells and blocks growth of ovarian cancer cells
Can you be more specific about the content of your article? After reading it, I still have some doubts. Hope you can help me.
2019 Jan 1; 316 1 F219 priligy reddit