Niciun copil nu e făcut să sufere! Niciun om nu e făcut să sufere! Cu toate acestea, uneori, dorindu-ne prea tare să-i facem fericiți pe ceilalți, uităm de fericirea noastră…
Uităm că și noi mai avem nevoie de joacă, de râsete și plânsete, de relaxare sau pur și simplu de o mângâiere. Nu, nu am copii, dar lucrez cu oameni (implicit și mai mari, dar și mai mici) și interacționez cu mulți părinți.
O perspectivă (subiectivă, recunosc) asupra părinților?
De multe ori, uită de ei…
Își amintesc de scutece, bomboana oferită la ora fixă, cărți, caiete, creioane colorate, dar pentru ei, cam uită de cadouri… Nu că ar fi vorba de lucruri scumpe, ci mai degrabă simple. Și-atunci, din dorința nebună de a fi mereu pe placul celor mici, mulți părinți (nu toți, ce-i drept, dar foarte mulți – îndrăznesc să spun majoritatea) nu-și mai fac lor pe plac. Uită de ei, pur și simplu.
Dragi oameni mari, oricâte ați face pentru ceilalți, aveți nevoie din când în când să mai faceți ceva și pentru voi. Atunci când oferim prea multă energie în exterior, rezervorul nostru se golește… Și ne mirăm:
- De ce copilul nu se mai liniștește???
- De ce e agitat???
- De ce colegul ăla de la locul de muncă nu-mi dă nici măcar o cană cu apă, deși eu i-am dat cisterne??? (vorba unui client)
- și-așa mai departe.
Copiii vor fi bine atunci când noi vom fi BINE, mai întâi. Lumea va fi bine atunci când noi vom fi BINE, mai întâi. Ceilalți se vor schimba, atunci când noi ne vom schimba!
Nu mai aștepta ca cei mici să știe să-și controleze emoțiile, să nu mai plângă, să nu se mai crizeze sau să nu mai facă dezordine. Știu, e dureros, dar ăsta e adevărul: fă-ți TU ordine mai întâi în viață, în gânduri și-n emoții, iar copiii se vor schimba în mod natural, pentru că te vor imita, inconștient. Pentru că cei mici ne preiau stările, gesturile, comportamentele. Atunci când ne stresăm să le facem copiilor pe plac, ei ne simt stresul. Dar dacă ne facem timp și pentru noi și începem să trăim în echilibru cu propria persoană, copiii vor simți altceva. Vor simți responsabilitate, acceptare, fericire. Dar pentru acest lucru, avem nevoie mai întâi să ne vindecăm noi.
Așa că… Vrem copii fericiți? Musai să fim noi primii care dăm startul! Altfel, putem alege să fim fericiți cât suntem lângă cineva (copii, partener, oricine), dar când acea persoană va pleca sau pur și simplu nu va fi acolo, ce vom face? Vom fi nefericiți… Și, merită? Te las să te gândești. 🙂
Cu mult drag, Hermina
Psiholog Licentiat, Consilier pentru Dezvoltare Personala si Formator
