Atunci când începi să te schimbi, să lucrezi cu propria ta minte, descoperi fel și fel de zone. Vezi locuri întunecate, prin care nu-ți mai doreai să intri vreodată și mai vezi „pajiști colorate” pe care le-ai desconsiderat de atâtea ori. Ciudat este faptul că, deși vrei să vezi tot mai multe culori, parcă totul se întunecă din ce în ce mai mult și doar negru-ți iese în cale. Parcă niciun gând pozitiv nu mai funcționează și nicio meditație nu îți mai iese. De ce?
- CÂND IEȘI DIN ZONA DE CONFORT, DOARE
Dacă ani de zile ai fost obișnuit să fii anxios, nervos sau să îți spui numai cuvinte negative despre tine însuți, e normal să doară dacă vrei să fii fericit. Știu, sună ciudat, dar imaginează-ți că mintea ta e ca o femeie: dacă toată viața a fost într-o relație în care a primit numai bătaie (auzim astfel de cazuri) îi este greu să părăsească acea relație, pentru că ea este obișnuită cu acele comportamente. Ea este obișnuită ca el (metaforic, te poți gândi chiar și la ceilalți oameni, în cazul oricărei persoane) să o trateze așa. Ea este obișnuită să fie tratată urât. Pentru că părerea ei despre ea sună cam așa:
„Nu merit ceva mai bun” / „Așa-mi trebuie dacă asta am ales.” / „Nu cred că pot ieși de aici.”
Imaginează-ți că același lucru este și cu mintea noastră. Dacă ani de zile ne-am lăsat bătuți de ea, ne este greu să ne schimbăm. Opunem rezistență. Pentru că felul nostru vechi de a gândi ar vrea parcă să se victimizeze în continuare, să nege sau chiar să fugă de suferința pe care o simte. Și-atunci, dintr-o dată, să fii fericit devine un lucru greu de obținut. Pentru că nu ești obișnuit să trăiești astfel și pentru că e mai comod să fii nefericit, așa cum erai.
- SINAPSELE DIN CREIER AU NEVOIE DE TIMP CA SĂ SE FORMEZE
Atunci când gândim, în creierul nostru se activează anumite rețele neuronale, sinapse sau legături între neuroni. Ele sunt ca un semnal de alarmă care-i trimit corpului diferite comenzi. De exemplu, dacă am gândi în felul următor:
„Offf, ce grea e viața… Iar nu câștig bine. M-am săturat!”
Corpul ar primi următoarele comenzi de la neuroni:
„Băi, deșteptule, iar nu ești bun de nimic, nu vezi? Ia pune-te și descarcă niște cortizol. Gândește-te la tot răul prin care ai trecut în viața asta. Tu crezi că ai o viață fericită? Păi nu vezi cât ești de amărât? Așa, plângi! Meriți! Până când nu îți schimbi gândurile astea, noi (neuronii) vom trimite mai departe aceleași semnale. Stări de panică, dezamăgire, agitație, frică, tristețe, disperare. Ce, doar te-ai obișnuit cu ele, nu? Ha ha ha!!!”
PE SCURT: Dacă ani de zile am gândit negativ, e normal să ne simțim așa. Iar când vrem să ne schimbăm, adică să avem și alte gânduri, să percepem în mod diferit realitatea (ca să ne și simțim diferit, adică mai bine) mintea noastră se opune schimbării, pentru că este obișnuită cu aceleași gânduri, de rutină. Iar când începem schimbarea, ca să formăm noi rețele neuronale, durează. Durează, pentru că orice casă am vrea să construim, mai întâi cumpărăm materialele, găsim oamenii care să ne ajute la construcție, facem fundația și așa mai departe. Deci, avem nevoie de timp. La fel ca și orice altă construcție. La fel ca și gândirea.
Așa că, ai răbdare cu tine. Ai răbdare cu mintea ta și cu stările tale. Iubește-te acum pentru ceea ce ești dincolo de ceea ce ai fost sau vrei să devii. Până la urmă, revenim la vorba aceea: prezentul este tot ceea ce este. Restul, sunt iluzii.
Cu drag, pentru voi, Hermina
Psiholog Licentiat, Consilier pentru Dezvoltare Personala si Formator